IMG_2502_mic
Usturoiul violet vine din Franta. A stat cu mine in masina cateva mii de kilometri. A locuit pe o terasa in Portofino pentru cateva zile, l-a plouat, l-a batut soarele, a imputit portbagajul masinii, dar nu s-a lasat. Usturoiul violet a aterizat in Bucuresti si era pregatit sa intre in nefiinta. De fapt, sa intre in fiita pentru a deveni nefiinta.

In Franta, am mancat la un moment dat la un restaurant pretentios de pe langa Marsilia. Din pacate, restaurantul era pretentios doar la preturi si la servire. Mancare pe care am gustat-o era mediocra. Cu exceptia catorva aspecte. Unul dintre ele era un catel de usturoi violet copt in coaja lui. Era foarte special si cremos. Ca niciun alt catel de usturoi.

IMG_2467_mic
Asa ca dupa cateva luni de atunci in bucatarie am taiat o capatana de usturoi violet si am stropit-o cu ulei de masline apoi am dat-o intr-o tava la cuptor. In cuptor era pornit grill-ul ca si cand ar fi fost un gratar care dadea caldura de sus in jos. Usturoiul s-a facut in cateva minute. S-a inmuiat si caramelizat usor.
IMG_2479_mic
IMG_2480_mic
Dupa care am luat 1 kg de hering pe care l-am decongelat si asezonat cu sare, piper, cayenne si seminte de fenicul. L-am dat cu putin ulei si l-am intins pe tava alaturi de usturoi. L-am mai dat la cuptorul cu grill incins pentru vreo 3-4 minute pana cand pielea de pe pesti a inceput sa faca niste basici (semn ca era patruns de caldura).
IMG_2519_mic

Totul a durat mai putin de 15 minute. Usturoiul mergea intins cu lama cutitului pe felii de toast si deasupra fileurile de hering care se desprindeau de pe oase se destindeau la fix.
IMG_2506_mic
IMG_2539_mic

La final as dori sa consemnez un aspect cu care probabil ar fi trebuit sa incep: zilele trecute (pe 20 august, mi se pare) s-a anuntat faptul ca oamenii de pe planeta Pamant au consumat deja resursele pe care planeta le poate produce intr-un an de zile. Tot consumul care urmeaza dupa aceasta data este un supra consum care determina poluare si epuizare a planetei, lucru care nu lasa planeta sa regenereze resursele si pe ea insasi.

Imi pare rau daca si eu am participat la asta. Incerc mereu sa arunc cat mai putina mancare. Cred ca cea mai buna solutie ramane in continuare restaurantul si iesitul in oras. Daca toata lumea si-ar permite sa ia cina in oras de cateva ori pe saptamana, probabil ca s-ar face mai putina risipa. Iata ca, in mod paradoxal, restaurantele ar putea sa salveze totusi planeta.