Si totusi, daca vrei s-o faci, cere, inainte de toate, o portie din aceasta tarta cu ganas (fr. ganache). Este ca piata Taksim zilele astea, inundata de viata si atitudine.
ganache-8
Apoi dai play aici si iti faci treaba mai departe. Adica mai ceri inca o bucatica. Si gata.Ti-ai salvat viata. Dictatorul a fugit. Nutritionistii rad spasmodic acum.

Deschid acest blog de food si pamplezir ca mod de recuperare a tuturor zilelor in care am gatit si nu am avut toti prietenii la masa. Aici se vor aduna incet, incet, retetele mele, retetele lor, fotografiile Bogdanei Diaconu, discutiile, muzica, linistea si bucuria din jurul mesei. Aceasta zdranganeala placuta de tacamuri si farfurii, sticle si pahare, cesti si scrumiere golite se face auzita acum. E sunetul momentului care aduna sangele in stomac, la final, si al prieteniei.

Am cautat cuvantul pamplezir in dex, dar nu l-am gasit, deci nu pot sa dau o definite pentru pamplezir mai buna decat cea de mai sus si cred ca viata in fata farfuriei ar trebui sa se desfasoare dupa legile lui, ale pamplezirului.

In ceea ce priveste reteta de deschidere a blogului pot sa spun doar ca e intruchiparea unui moment de pamplezir: tarta cu ganas lucios si piper roz.

Cum se face? Foarte simplu daca ai mai facut pana acum un aluat fraged si nu ti-e frica sa folosesti un sucitor de lemn. Ganasul in sine este doar o contopire a unei ciocolate negre cu smantana.

Iata proportiile
ganache-1

Merita sa cauti o ciocolata buna prin magazinele din oras, sa simti untul de cacao cand musti din ea. Sa fie neagra, iar untul sa fie gras si rece, ca un bucatar care nu vrea sa impartaseasca nimic din ceea ce stie.
Ordoneaza-le frumos inainte, sa stii pe ce pui mana, si totul va fi mult mai usor.

ganache-2

Incepi cu aluatul pentru tarta. Iei faina si o cerni. Amesteci cu zaharul si praful de sare. Adaugi untul rece taiat bucatele si il strangi, bucatica cu bucatica, intre degete pana devine o incertitudine si crezi ca nu iti va iesi in veci aluatul. Acum arata ca o gramada de fulgi de unt plini de faina. E bine. Mai framanti putin si adaugi galbenusul de ou. Sa fie rece. Aluatul prinde consistenta unei plastiline lipicioase. Il faci o bila si il infasori in folie. Apoi il dai la rece 30 de minute.
Dupa 30 de minute imprastii faina pe o suprafata de lemn si incepi sa intinzi aluatul cu sucitorul. Va fi mai greu pentru ca are zahar, iar asta il face sfaramicios si lipicios, dar cu grija poti sa il intinzi. Il invarti pe sucitor si apoi il intinzi in tava rotunda. Intepi aluatul cu o furculita sa nu se umfle la copt si il acoperi cu pergament peste care pui fasole uscata.Tot ca sa nu se umfle. Il dai la copt 25 de minute la 180 de grade.
Dupa ce s-a racit blatul de aluat fraged treci la ganas.
200 de grame de ciocolata neagra le topesti intr-un vas, apoi adaugi 300 ml smantana grasa si putin zahar pudra (pentru unii e prea putin, pentru alti prea mult, deci e la alegere). Amesteci si amesteci si amesteci pana devine o pasta lucioasa si impetuoasa la gust, apoi torni totul in interiorul tartei si presari piper roz. De pamplezir, dar nu chiar pentru ca boabele astea de piper roz cand le strivesti in dinti intra in stapanirea gustului de ciocolata si il amplifica, il transforma.

Apoi mananci si bei un pahar de apa rece. Asa:

ganache-7